Flavius Koczi,** campion internațional al României

Flavius Koczi,** campion internațional al României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primul campion al ediției din acest an a Internaționalelor
României, competiție ce are loc în acest weekend, la Sala
Polivalentă din Bucuerști a fost Flavius Koczi. Vicecampionul
mondial la sărituri a câștigat concursul de individual
compus,totalizând 89,440 puncte devansându-l pe Ovidiu Buidoșo, ce
a adunat 88,000 puncte și pe grecul Dimitrios Markousis, cu 84,250
puncte. Gimnastul de care se leagă principalele speranțe de medalie
la Campionatul European de la Birmingham , Flavius Koczi, a vorbit
despre prima zi a Internațonalelor, întrecere la care a obținut cea
mai mare notă din concurs 16,400 la sărituri.

Flavius, cum a fost concursul?
A fost o întrecere destul de grea pentru că toți colegii de lot
mi-au stat în coaste. Nu mă așteptam să fie o bătălie așa de
strânsă, dar asta este un lucru bun pentru că dovedește că toți vor
să prindă echipa pentru Europene și să lupte pentru o performanță
cât mai bună.

Ești mulțumit de cum ai evoluat?
Am mers bine la toate aparatele, mai puțin la sol, unde am făcut
câteva greșeli copilărești, greșeli pe care nu cred că le voi mai
repeta într-un alt concurs.

Accidentarea lui Marian Drăgulescu pune pe umerii tăi
presiunea cuceririi unei medalii la Europene. Cum faci față acestei
situații?

Nu pot să zic că este o presiune în plus, pentru că oricum mergeam
acolo să facem o figură frumoasă cu echipa, să-mi fac treaba la
sărituri și cal cu mânere, să iasă o medalie.

Ți-ai crescut notele de plecare la exerciții față de
Mondiale?

Nu, însă cred că am câștigat mai multă încredere și constanță în
exercițiile pe care le am.

Deși nu este concurs de individual compus la Europene, vei
face șase aparate?

Asta va depinde foarte mult de strategia pe care o vom avea acolo,
dacă este nevoie voi face șase, dacă nu doar cinci aparate.

Finala individual
compus:

1. Flavius Koczi România 89,400 puncte
2. Ovidiu Buidoșo România 88,000 puncte
3. Dimitrios Markousis Grecia 84,250 puncte
4. Kevin Rossi Elveția 82,600 puncte
5. Silvan Honauer Elveția 82,350 puncte
6. Petr Smejkal Cehia 81,150 puncte

Notele gimnaștilor
români:

Flavius Koczi
sol 14,500; cal 15,400; inele 14,150; sărituri 16,400;paralele
14,650; bară 14,300

Ovidiu Buidoso
sol 14,600; cal 14,850; inele 13,750; sărituri 15,600;paralele
14,400; bară 14,800

Cristian Bataga
sol 14,200; cal 14,750; inele 14,600; sărituri 15,550; paralele
13,950; bară 14,150

Adrian Bucur
sol 14,750; cal 14,300; inele 14,300; sărituri 15,100; paralele
13,950; bară 14,700

Alin Jivan
sol 15,350; inele 14,700; sărituri 15,550; paralele 13,950; bară
14,150

Andrei Ursache
sol 14,350; cal 13,750; inele 12,950; sărituri 15,850; paralele
13,750

Cosmin Iancu
sol 14,800; cal 13,800; inele 14,950; sărituri 15,000; paralele
14,750; bară 13,850

Vlad Cotuna
sol 14,800; cal 12,900; inele 14,500; sărituri 15,300; paralele
13,450; bară 12,750

Andrei Muntean

sol 14,000; cal 11,650; inele 14,550; sărituri 14,250; paralele
12,000; bară 14,500

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×